Companiile de curierat sunt obligate ca până la 25 februarie să declare la ANAF coletele extracomunitare livrate în luna ianuarie cu valoare de sub 150 de euro și pentru care s-a perceput taxa de 25 de lei, supranumită și „taxa Temu”, precum și să vireze aceste taxe la bugetul de stat.
Printr-un ordin al președintelui ANAF publicat în Monitorul Oficial în data de 4 februarie se reglementează în detaliu modalitatea de declarare a coletelor livrate, nerespectarea obligațiilor poate atrage pentru companiile de curierat amenzi contravenționale de până la 10.000 lei, amenzi egale cu valoarea taxelor nedeclarate sau răspundere penală (închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă) în cazul colectării și nevirării taxei în termen.
Taxa logistică de 25 lei/colet de la 1 ianuarie 2026
La 1 ianuarie 2026 a intrat în vigoare Legea 239/2025 care impune taxe logistice de 25 lei/colet aplicabilă expedierilor cu valoare comercială sub 150 euro, provenite din afara Uniunii Europene. Măsura are un impact direct asupra companiilor de curierat și a furnizorilor de servicii poștale, care devin actori-cheie în colectarea și administrarea acestei taxe.
În data de 3 februarie 2026, Ministerul Finanțelor a dezmințit informații apărute în spațiul public conform cărora taxa ar fi dus la relocarea zborurilor cargo către alte aeroporturi din UE. De altfel, în ultimele luni ale anului trecut, s-a înregistrat o creștere a numărului de colete extracomunitare intrate în România, raportat la luna august 2025, când a fost anunțată noua prevedere. În plus, în luna ianuarie 2026 s-a înregistrat un număr de 15 ori mai ridicat de colete raportat la ianuarie 2025, și similar cu cel din august 2025.
Pentru clarificări, în data de 4 februarie a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul președintelui ANAF, prin care se reglementează în detaliu modalitatea de declarare a coletelor livrate. Așa cum arată legea, taxa vizează coletele livrate în România, cu loc de începere al livrării în afara UE, coletele aferente vânzărilor la distanță de bunuri importate din țări terțe și cele cu valoare declarată sub 150 euro, indiferent de locul punerii în liberă circulație în UE. Sunt excluse coletele care nu ajung la destinatarul final din România. În cazul retururilor efectuate de consumatori, taxa nu se rambursează. Obligația de plată revine, după caz: furnizorului bunurilor, expeditorului și platformei digitale care facilitează vânzarea.
Cu toate acestea, Hațegan Attorneys atrage atenția că obligația de colectare, declarare și virare a taxei revine furnizorilor de servicii poștale, respectiv companiilor de curierat care predau coletul destinatarului.
Pe scurt, noua reglementare impune companiilor de curierat:
- colectarea taxei de la expeditor, platforma digitală sau intermediarul logistic;
- declararea către ANAF, până la data de 25 a lunii următoare, a:
- numărului total de colete extracomunitare livrate;
- coletelor extracomunitare însoțite de informații din declarația de origine (H7);
- coletelor însoțite de informații din declarația de origine pentru care s-a perceput taxa;
- virarea taxei colectate la bugetul de stat în același termen;
- identificarea coletelor taxabile prin sisteme proprii de trasabilitate;
- păstrarea evidențelor timp de 5 ani.
Nerespectarea obligațiilor poate atrage pentru companiile de curierat amenzi contravenționale de până la 10.000 lei, amenzi egale cu valoarea taxelor nedeclarate sau răspundere penală (închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă) în cazul colectării și nevirării taxei în termen.
Având în vedere că primul termen de declarare și de plată al taxei este în februarie 2026 (pentru ianuarie 2026), rămâne de văzut care va fi impactul economic al acestei noi prevederi.
Pentru reducerea riscurilor de neconformare, avocații Hațegan Attorneys recomandă companiilor de curierat să adapteze sistemele IT pentru identificarea automată a coletelor taxabile, să implementeze proceduri interne clare de colectare și raportare, să revizuiască relațiile contractuale cu expeditorii și platformele online și, nu în ultimul rând, să completeze și să depună în mod corespunzător formularul de declarare.
Hațegan Attorneys
Fondată în 2004, Hațegan Attorneys este o firmă de avocatură de tip boutique, având sediul la Timișoara și este singura firmă de avocatură din România membră GGI Global Alliance. Avocații Hațegan Attorneys oferă consultanță juridică în limba germană, engleză, italiană și franceză.
Cu un leadership extrem de implicat în proiecte sociale, Hațegan Attorneys a lansat Fundația Hațegan, o fundație cu proiecte educative, culturale și sociale. Fundația Hațegan organizează de 11 ani Balul Vienez Timișoara, al 31-lea bal vienez recunoscut de Primăria Viena la nivel internațional.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.


