Horváth: Milioane de roboți umanoizi vor fi integrați în companii până în 2030

Aproximativ un milion de roboți umanoizi vor fi operaționali în fabricile din China și SUA în următorii cinci ani, urmând să lucreze alături de angajați umani și să le egaleze, iar ulterior să le depășească eficiența. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale studiului „Redefining Operations with Humanoid Robots”, realizat de Horváth, companie internațională de consultanță în management, prezentă pe piața din România de 20 de ani.

Horváth

Conform studiului Horváth, 39% dintre directorii de top (CxO) planifică investiții semnificative în dezvoltarea și testarea roboților umanoizi în producție în următorii doi ani, indicând o accelerare clară a adopției acestei tehnologii. Primele producții de serie sunt așteptate începând cu 2026, iar până în 2030 piața va include roboți umanoizi multifuncționali, capabili să execute o gamă largă de sarcini în medii industriale și logistice.

Costuri, eficiență și rentabilitate

În prezent, costul unui robot umanoid industrial este estimat la aproximativ 80.000 USD. Potrivit estimărilor Horváth, acest cost va scădea la circa 55.000 USD per unitate odată cu producția de serie. Un avantaj major îl reprezintă capacitatea roboților de a opera 24/7, cu pauze minime pentru reîncărcare, generând peste 5.800 de ore de muncă anual, comparativ cu aproximativ 1.700 de ore în cazul unui angajat uman.

Cu o eficiență de peste 3,5 ori mai mare și o calitate a execuției aproape dublă față de cea umană, roboții umanoizi industriali devin o opțiune atractivă pentru companii. În aceste condiții, amortizarea investiției este posibilă în mai puțin de doi ani (aproximativ 20 de luni), în scenarii de utilizare intensivă.

Perspective de piață și capabilități tehnologice

Din perspectivă de piață, studiul Horváth estimează rate anuale compuse de creștere (CAGR) între 20% și 70%, în funcție de scenariile de adopție, cu China și SUA ca piețe dominante. Roboții umanoizi de ultimă generație au dimensiuni și greutate comparabile cu cele ale unui adult și pot atinge viteze de deplasare de peste 10 km/h.

Domenii de utilizare

Primele sectoare în care roboții umanoizi vor fi adoptați pe scară largă sunt logistica și producția, unde procesele standardizate și variabilitatea redusă permit o integrare rapidă. În industria auto, aceștia pot prelua activități precum manipularea materialelor, inspecțiile de calitate, mentenanța, sortarea și ambalarea.

Pe termen mai lung, după 2035, roboții umanoizi sunt așteptați să depășească performanța umană în majoritatea sarcinilor cotidiene. Autonomia extinsă a bateriilor, capacitatea de autoîncărcare și autodiagnosticare, precum și abilitățile avansate de comunicare și învățare prin senzori tactili vor permite utilizarea lor inclusiv în îngrijirea vârstnicilor.

„Roboții umanoizi nu mai reprezintă un concept futurist, ci o soluție concretă pentru creșterea productivității și reducerea costurilor operaționale. Companiile care își definesc din timp o strategie clară, identifică cazuri de utilizare relevante și își pregătesc organizația vor beneficia de un avantaj competitiv semnificativ în următorii ani”, declară Maria Boldor, Partner și Managing Director, Horváth România. 

Autorii studiului subliniază că succesul implementării nu depinde exclusiv de tehnologie. Integrarea roboților umanoizi presupune adaptări organizaționale importante, de la modele operaționale și arhitecturi IT, până la dezvoltarea competențelor interne și acceptarea colaborării om-robot la nivelul forței de muncă.

Studiul Horváth „Redefining Operations with Humanoid Robots” se bazează pe interviuri cu peste 70 de executivi (CxO) din companii internaționale de producție, cu focus pe piețele din spațiul vorbitor de limbă germană. 

Horváth 

Horváth este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, cu o prezență solidă pe piața din România din 2005. Fondată în Stuttgart, în 1981, de Prof. Dr. Péter Horváth, pionier al Controlling-ului în Germania, compania numără astăzi  peste 1.400 de angajați la nivel global. Horváth are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München și Stuttgart), Austria, România, Elveția, Ungaria, Italia, Danemarca, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii, oferind în același timp consultanță clienților la nivel global. Horváth este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță globală de firme independente de consultanță în management, care reunește aproape 70 de birouri în 24 de țări de pe trei continente.

Pe piața locală, Horváth oferă servicii de consultanță la cel mai înalt nivel, de 20 de ani. În acest interval, echipa din România a livrat peste 600 de proiecte, cu o  valoare cumulată de peste 115 milioane de euro, pentru companii din industrii precum energie, banking și servicii financiare, curierat & logistică, retail & FMCG, farma, sectorul public și altele.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *